Descriere produs

Detalii

Cireşii sunt arbori fructiferi cultivaţi în toate regiunile ţării, la câmpie, deal şi în zona de munte, până la altitudinea de 1.000 m. În stare sălbatică, cireşul creşte spontan prin păduri, tufişuri, coaste însorite, grohotişuri, preferând soluri uşoare, nisipoase, reavene, aluvionare, brun-roşcate şi cernoziomuri.

Denumirea ştiinţifică a cireşului este Cerasus avium – sin. Prunus cerasus. În România există 3 varietăţi de cireş, cu peste 25 de soiuri cultivate.

Cultura cireşului este cunoscută de peste 2.500 de ani, la început în Asia, între Marea Neagră şi Marea Caspică, de unde a trecut în Europa.

În stare sălbătică se întâlneşte în China, Iran, Turkestan, Caucaz, Crimeea, Turcia, Africa de Nord şi sud-estul Europei.

Cireşul este un arbore impozant, înalt de 10-20 de metri, cu rădăcini puternic ramificate, cu trunchiul drept, scoarţa netedă, brun-cenuşie, ce se exfoliază în fâşii circulare, frunze alungit-ovale şi flori albe.

Înflorirea are loc în lunile aprilie-mai, iar fructificarea începe în mai-iunie, în funcţie de particularităţile soiului. Cireşul cultivat trăieşte 25-40 de ani, iar cel sălbatic ajunge până la 100 de ani.

În scopuri terapeutice se folosesc fructele bine coapte, intens colorate şi neatacate de dăunători. Îm paralel, se colectează, separat, codiţele fructelor, care se usucă la soare în strat subţire. Pentru a evita mucegăirea sau brunificarea, codiţele se întorc în fiecare zi şi se păstrează în pungi de hârtie. În aceste condiţii, codiţele vor avea gust amărui-astringent şi culoarea brun-verzuie.

Fructele de cireş au o valoare energetică redusă, cuprinsă între 43-89 kcal/100 g fructe proaspete, în medie 57 kcal/100 g. Conţin o mare diversitate de componente nutritive, între care pot fi menţionate: 6-15% zaharuri (mai ales levuloză asimilabilă de către diabetici), acizi organici (îndeosebi acid salicilic), proteine, pectine, caroten, saponine, flavonoizi, vitamine (C, A, B1, B2, E, PP) şi o cantitate optimă de săruri minerale, îndeosebi potasiu (220 mg%), precum şi Ca, P, Mg, Fe şi unele microelemente absolut necesare în terapia umană (Zn, Cu, Mn, Co).

Mare importanţă are acidul elagic, care anihilează efectele unor substanţe cancerigene, naturale sau sintetice, prevenind astfel incidenţa cancerului.

Proprietăţile terapeutice şi acţiunile specifice

Cozile de cireşe au puternice efecte diuretice datorită conţinutului ridicat de săruri de potasiu şi flavonoide. În plus, s-au constatat şi proprietăţi astringente şi antidiareice (datorită conţinutului în taninuri), apoi proprietăţi depurative, antifebrile şi antiinflamatoare renal.

Pentru aceste proprietăţi, ceaiul din cozi de cireşe sau vişine este mult recomandat în:

– afecţiuni renale (litiază urică, pielite, nefrite, pielonefrite, cistite, uretrite, retenţie urinară, colici renali, infecţii renale, hidropizie);

– afecţiuni ale aparatului digestiv (diaree, ascită);

– reumatism, gută, artrite;

– prevenirea aterosclerozei şi pericarditei;

– tratarea edemelor şi a celulitei.